IRD MEDIA DESTRUCTUREAZĂ UN GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, PRINTR-O SIMPLĂ EMISIUNE!

Doi revoluționari îl acuză pe avocatul craiovean Ilie Drăgulin de faptul că le cere cotă parte din banii pe care aceștia i-au încasat sub formă de îndemnizație, potrivit Legii nr.341 din 2004. Potrivit acestei legi, cei care s-au remarcat prin fapte deosebite, primesc o îndemnizație de 2000 de lei. În țară, sunt în jur de 3000 de persoane în această situație, unele dintre acestea însă, fiind nevoite să apeleze la instanțe pentru a-și obține drepturile.În imagine revoluționarul Decebal Nicolae vorbindu-le oamenilor despre nevoia schimbării profunde a României.

Decebal Nicolae și Sorin Neamu sunt printre beneficiarii acestor drepturi, obținute în urma unor sentințe definitive și irevocabile. Deoarece autoritatea pentru revoluționari nu a procedat legal în cazul celor doi, încercând să le rețină în mod ilegal drepturile, motivând tot felul de motive inventate, oamenii s-au adresat instanțelor și au câștigat. Autoritatea este acum în situația de a le plăti și daune destul de consistente, nefiind exclus ca cei vinovați pentru această situație să fie și cercetați penal. Este vorba și de un procuror, care în mod ilegal a confiscat documentele celor doi oprindu-i pe aceștia de a-și mai primi drepturile legale o perioadă îndelungată de timp. În această situație însă se mai află și alți beneficiari ai legii amintite, astfel că în jurul subiectului avocatul Ilie Drăgulin s-a gândit că nu ar fi rău să facă niște bani.

Avocatul le cere ”taxă de succes” deși nu i-a reprezentat nicăieri

După ce oamenii și-au obținut indemnizațiile, se trezesc cu o somație de la avocatul Drăgulin prin care le cere 5 la sută din acești bani cum că el i-ar fi reprezentat. Somația este făcută prin intermediul unui executor judecătoresc, dar nu are la bază niciun document legal, anume împuternicire avocațială, încuviințare de executare, etc. Mai mult, cei doi au avut alți avocați în procesele pe care le0-au purtat cu statul. Pur și simplu niște hârtii cu aparență de legalitate, executate la imprimantă ( vezi foto), prin care cei doi, dar și alții sunt anunțați că vor fi executați silit dacă nu plătesc ”taxa de protecție”. Oamenii spun că nu au nicio legătură cu acest Drăgulin, lucru recunoscut dealtfel și de avocat în direct la România Curată, în seara zilei de 12 aprilie. Mai mult, avocatul a încercat să o scalde rău de tot, în final spunând că își retrage….așa zisă acțiune de executare.https://fb.watch/4RaKUOmtC8/

Se vede clar că documentele sunt întocmite de fapt doar de avocat, fiindcă pe ele nu apare semnătura executorului judecătoresc Oana Mehez și nici numărul de telefon al acesteia în antet ci al….avocatului. Mai mult, nicăieri în România asemenea somații, în care apare și avocatul și executorul nu există. O somație se poate emite doar de către executorul judecătoresc și DOAR în baza unei decizii judecătorești INVESTITĂ referitoare strict la obiectul de executat. Ori în acest caz nu există nicio asemenea decizie judecătoarească. Mai mult, parte din cei din tabel nu au și nu au avut niciodată vre-un contract sau vreo înțelegere cu avocatul Ilie Drăgulin sau cu executoarea în cauză. Poate că nici executoarea nu e străină de situație și atunci putem vorbi de tentativă de constituire de grup infracțional organizat.

 

ESCROCHERIE EȘUATĂ!

De fapt este o încercare de prostire a revoluționarilor ”mai slabi de înger” astfel încât șmecherii care o viață întreagă au trăit din tot felul de afaceri cu certificate și drepturi să mai tragă un tun.

Ilie Drăgulin este fost director al cabinetului juridic al Autorității pentru revoluționari, deci cunoaște extrem de bine situația de acolo. După ce a părăsit funcția, s-a gândit că afacerea cu revoluționari este o vacă bună de muls și a trecut în avocatură, ocupându-se de ce credeți? Drepturile revoluționarilor, devenind astfel avocatul revoluționarilor. Emisiunea ROMANIA CURATĂ i-a stricat însă afacerea, prin expunerea publică a situației, însă tentativa de înșelăciune rămâne în picioare. IRDMEDIA va cere o anchetă oficială în această cauză, sesizând Parchetul Dolj în cazul acesta.

One thought on “IRD MEDIA DESTRUCTUREAZĂ UN GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, PRINTR-O SIMPLĂ EMISIUNE!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *