Apune ”era Mocio” de la Caraș?! Frica păzește bostanii

”Războiul” din PSD Caraș Severin este departe de a se fi încheiat. Conducerea interimară la nivel județean a PSD nu renunță la trasul de sfori pentru ca să se mențină în continuare la putere, încercând manevre pe cât de dubioase pe atât de ilegale. Scopul actualei conduceri, nealeasă de niciun membru PSD Caraș ci numită de la ”centru” este ca să își obțină cu orice preț validarea în eventualitatea unor alegeri la nivelul filialei. De ce?!..Ei bine, aici este buba….

Într-o emisiune la Banat Expres, deputatul PSD Romulus Damian, a explicat faptul că grupul care a cerut alegeri în PSD pentru a pune capăt stării de interimat nu dorește altceva decât asigurarea funcționalității normale a PSD Caraș. O conducere interimară, potrivit Statutului PSD, nu are capacitate deplină de exercitare a atribuțiilor, practic acest tip de conducere nu face decât o administrare temporară a problemelor curente. Este clar că în situația în care se află acum organizația, nu pot fi luate decizii cu privire la strategiile filialei, la alocarea bugetului, la suspendarea membrilor, ci pur și simplu, actuala conducere poate doar ”achita facturile la sediu”, asigura curățenia prin sediu și eventual paza sediului.

 

SUSPENDĂRILE DIN PSD CARAȘ SUNT PROFUND ILEGALE

Ilegitimitatea suspendării , culmea, a celor mai reprezentativi membri ai PSD Caraș, oameni care au crescut partidul prin activitatea lor, ar putea-o constata orice judecătorie dacă cineva s-ar apuca să dea în judecată actuala conducere. ”Am vorbit cu domnul Ciolacu. I-am explicat situația de la noi, deci o cunoaște. Domnia sa spune ca datorită pandemiei s-au prelungit interimatele în 14 filiale, și că până la urmă se vor organiza alegeri. Vor trebui organizate în toate 14, nu se pot organiza pe rând, mi-a explicat domnul Președinte Ciolacu” spune deputatul Damian.

 

PE CINE CREDE CIOLACU CĂ PROSTEȘTE?

 

Este clar că ceea ce i-a spus Ciolacu lui Damian e vrăjeală ieftină. Chiar Ciolacu să invoce Pandemia, după ce i-am văzut toate manifestările publice legate de restricțiile specifice?! Să-l fi apucat pe Ciolacu brusc ”dragostea” de restricții?! Sau, mai tare, de ce să nu se poată organiza alegeri decât așa, în toate filialel deodată? Păi atunci de ce să mai ai filiale, dacă toți trebuie să facă la fel și în același timp? Este clar că Ciolacu își crede colegii din filiale ori proști, ori pur și simplu este ipocrit! Mai clar este că deja gruparea Mocioalcă l-a ”îmbrobodit” pe șeful de partid…și că deocamdată acesta ”le ține palma”….

Soluții…

Este foarte clar că actuala conducere a PSD Caraș trebuie pur și simplu să dispară, dacă partidul vrea să se facă sănătos. Mocioalcă, servul său Hurduzeu, Grindeanu și ”șeful” său Ponta cu ”ascendent”în Ilie Sârbu au dominat prea mult viața publică din zonă. Și-au creat interpuși, au scos ”la înaintare” patroni cu firme de casă, au folosit suveici cu scopul de a jefui județul și zona. Să nu uităm că oamenii ăștia nu au adus de fapt nici un plus partidului și comunităților lor, ci pur și simplu au contribuit din plin la imaginea de partid al corupților atribuită PSD. Au compromis de fapt ideea de stânga, așa cum spunea miercuri în emisiunea ROMÂNIA CURATĂ , Doru Braia: ”PSD e de fapt de dreapta, fiindcă acolo doar banul contează….Liberalii au trecut pe stânga…dar moderat, că nici ei nu sunt sfinți”.

Miros de aer proaspăt?! 

În schimb, ”lupii șmenari” din PSD simt mirosul pericolului. Oamenii pe care ei i-au suspendat în mod grobian și total ilegal sunt exact cei care au performat, aducând plusuri PSD-ului local. Primari, viceprimari, consilieri, parlamentari, adică exact oameni votați de populație, mai mult pe ”persoană fizică” decât datorită partidului. Sigur că dacă ei nu ar fi fost suspendați, ar fi avut un cuvânt de spus în alegerile interne. Și mai mult ca sigur, ”era Mocio..” s-ar încheia. Dacă Mocioalcă spre exemplu ar fi candidat primar, sigur ar fi obținut puțin peste 1 la sută. Securismul însă i-a intrat în sânge încă din anii 80, când dealtfel a fost și ”prietenul ciripoilor” așa cum reiese din dosarul său de la securitate.  Ar fi fost votat doar de familie și eventual cei pe care i-ar ”avea la mână”. La fel, credeți că Hurduzeu ar fi valorat ceva din punct de vedere electoral așa, pe ”persoană fizică”? Cine e Hurduzeu, de fapt? Să facem un joc de imaginație și să-i lăsăm pe ăștia fără funcții…Oare ce ar zice cărășenii despre ei? Cât ar valora ei? Ce au făcut Hurduzeu sau Mocioalcă concret pentru votanții lor? (în afară de familiile lor, fiindcă și ei i-au votat) Cu ce a crescut valoarea Carașului datorită lor în mod direct? Sunt întrebări la care nu doar cei din PSD trebuie să-și răspundă, ci toți cei din partide. Și dincolo de toate, electoratul e de fapt cel care contează. Fiindcă valoarea unui partid e dată de electorat. Ori luptele interne, în oricare partid, trebuie făcut cu gândul la cei care plătesc taxe, impozite și ar vrea să știe de ce o fac….

One thought on “Apune ”era Mocio” de la Caraș?! Frica păzește bostanii

  1. ✍️🇹🇷.. Deșii sunt cetățean contribuabil cu vederi de dreapta ( nu mă ascund ).. 🤔dacă PSD ul din Caraș Severin ar avea o conducere avind ca decident pe deputatul PSD de Teregova CS (Damian ) ALTFEL.. ar fi privită politica de stânga,.. POATE.. CONSTRUCTIV … însă citez ptr voi pe SINGURUL meu prieten PSD , slăvit🙏 sa-i fie numele, ,, CIACA RADE “, respectiv IOVANOVICI RADOSLAV ,.. PSD CS….🤔 Atâta timp cât PSD Caraș Severin are ca tătuc pe tov.. g-ral SIE MOCIOALCA ION. . (bănățeanul de la Patulele de Mehedinți ) Caraș Severin ul nu poate oferi.. nimic😢😢

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *