Sari la bara de unelte

PER E MORT, DAR ȘEFUL ȘI-A TRAS UN ”S CLASSE!”

 by Lavinia Konerth

Practic Partidul ECOLOGIST Român este în moarte clinică. La Biroul Executiv de sâmbătă, 3 octombrie mai mulți lideri de filiale au urmat exemplul filialei ALBA care în corpore s-a retras din PER în urmă cu câteva zile. Invitat de mai mulți lideri de filiale ,șeful de la Alba s-a prezentat la sediul PER pentru a da explicații de ce a făcut acest gest. Dănuț Pop, personal a coborât repede din sediu și nu i-a permis accesul lui Oprea în incintă: ”Am venit să le explic celor din PER de ce am ales să plec împreună cu colegii mei de la Alba , la invitația lor. Pentru ei am venit, nu pentru Pop, însă dânsul a spus ca nu pot intra, fiindcă eu sunt la alt partid acum. Ceea ce până la urmă e ok, însă puteam fi anunțat , nu să bat sute de kilometri degeaba….

Îi rog pe colegi să se uite la ”noul Mercedes” din curtea partidului. Vor înțelege de ce am plecat, fără să mai explic eu. Explicațiile le-am dat într-un comunicat în acest sens. Bine, am avut conflicte cu gașca de la vârful PER de când am făcut un comunicat în care am contestat candidaturile mahalagioaicei Bahmutean, a penalului Solomon, a condamnatului penal Piedone, susținut de Pop și gașca. Atunci m-a sunat Pop și i-am spus ca numele meu nu poate fi asociat cu numele ăstora .Mai ales că oamenii vin in partid pentru persoanele care conduc, nu pentru sigla lui de ”no name”. Mi-a zis că partidul se ține cu bani. Am înțeles exact ce vrea să spună și am închis discuția cu bișnițarul ăsta. Oricum făceam mișcarea , inițial trebuia să plecam înainte de alegeri, adică exact în momentul în care, din presă aflasem de mahalagioaica de la sectorul 1 și de ”incendiator”. Colegi m-au rugat să nu o fac, că le stric munca. Am mai suportat două săptămâni chestia asta pentru ei, dar gata….Nu avem nici o lună de PER și deja noi, de la Alba ne-am lămurit după două săptămâni. Nu e vorba de ecologie doamnă, la PER. E vorba de mânăreli pesediste. Care statut respectat când Pop o arde cu toti ciumați roșii. Acum aud că l-a adus pe Cătălin Ivan, ăla de a fost dat afară de Ponta …că era Ponta gelos. Pe penalul ăla de Solomon il vor la parlamentare. Pe unu cu nume de pârț la fel….NUMAI PENALI DOAMNĂ, numai penali aduce ăsta lângă el. Acum, după ce oamenii au plecat cică vrea să facă alianță cu PNL. Păi credeți că ăia îl bagă în seamă pe șmenarul ăsta? Vrea alianțe, ca ei cred că așa scapă de DNA…!” a spus Oprea.

Iată însă că lucrurile ies la iveală și nu doar Oprea a fost oprit de la a intra ci chiar vicepreședintele Partidului și prim vice președintele Simona Man. Cei doi nu aveau ce căuta în sediu fiindcă sunt oamenii cei mai informați din partid și Pop se temea că aceștia vor spune în ședință cum au circulat banii în PER. Cert este că de banii încasați în numele PER a beneficiat doar Pop și vreo doi -trei acoliți.

Simțindu-se furați și umiliți, mai 14 lideri de filiale au plecat din PER, și s-au întâlnit la o terasă din București unde au încercat să-și stabilească o nouă strategie. ”Da, i-am întâlnit pe oamenii aceștia acolo, la terasă, de fapt i-am așteptat acolo. Dezamăgiți, după ce au muncit în campanie, unii au făcut credite să-și susțină financiar campania filialelor s-au trezit furați. Mai mult există riscul ca ei să nu își poată recupera banii de la stat, fiindcă partidul e in executari silite la greu….Nimeni nu știe ce e cu banii din partid, fiindcă bișnițarul ăsta ascunde tot. Cred că la ce se știe, Pop pleacă din sediu cu cătușe….fiindcă oamenii vor merge la DNA. Chiar așa țepar să fii?” , spune Oprea.

va urma

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *