Sari la bara de unelte

Cel mai important subiect al pandemiei este eludat!

Subiectul măștilor neconforme este de departe cel mai important subiect în perioada asta. Însă, după cum observați nimeni nu îl abordează. În jurul lui, tăcere. O tăcere suspectă, complice, care ne sparge timpanele…dar și sănătatea. Astăzi cifrele pe care le vedem sunt în cea mai mare măsură rezultatul acestor măști. Degeaba porți mască, dacă ea nu te protejează decât de vânt…Nu sunt plătit să dau soluții în această situație, deși aș avea câteva, dar cineva trebuie să răspundă cu capul pentru zădărnicirea combaterii acestei pandemii, exact prin introducerea pe piață a acestor măști neconforme. Și de

data asta mă refer la persoane din Guvern. Motivațiile cum că era cerere mare pe piață, că era urgentă achiziția de măști și echipamente (faptul că multe echipamente nu sunt conforme a dus la 3000 de cadre medicale infectate) sunt pentru idioți sau pentru naivi. Cred că e cazul să ne uităm la cifrele alarmante publice ale celor infectați, și să luăm în calcul faptul că cifrele de azi reflectă anumite gesturi de acum două săptămâni…Luând-o pe fir…vom ajunge exact la perioada în care măștile neconforme intrau în țară la preț de 10 bani pe bucată și noi le cumpăram și cu 8-9 lei bucata. …

Presa, pare că ocolește subiectul, ba chiar încearcă să-l minimalizeze, să-l ”acopere” cu tot felul de mici subiecte, de importanță minoră pentru populație. Vorbim de orice, de vulpițe, de legi,de faptul că ”masca umilește”, de bani dați pentru familiile celor decedați ca să spună că decedatul a murit de covid ( o altă imbecilitate colportată la nivel național), despre Trump și o așa numită grupare Qanon….de bubuli și klingonieni….timp în care realitatea e alta….Una nu chiar atât de spectaculoasă pe moment, dar care ignorată…poate deveni funebru de spectaculoasă…De ce presa și în general societatea ocolește această temă? Sper ca fiecare din voi să găsiți răspunsul. Fiindcă ”rezultatele” nu s-au lăsat așteptate….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *