Sari la bara de unelte

NOI DEZVĂLUIRI DE LA PNŢ-CD CLUJ. VECHI ŢĂRĂNIST, ZVÂNTAT ÎN BĂTAIE DE UN OM AL FAMIGLIEI!

By SORIN GRECU

Pentru că am văzut cum lumea se arată extrem de interesată de istoria recentă a PNŢ-CD-ului – şi mai ales de resorturile care au dus la căderea fulminantă a acestui partid istoric şi la Cluj, hai să vă mai servesc o nouă poveste adevărată, pe care la vremea respectivă mi-a fost imposibil să o relatez deoarece aceasta m-ar fi aruncat, automat, la stâlpul infamiei. O poveste pe care, însă, n-o pot argumenta prin mărturia personajelor, deoarece ambele sunt moarte: victima, pe atunci la vreo 80 de ani, un vechi ţărănist cu 18 de ani de puşcărie politică la activ – dar, culmea, şi agresorul, un om relativ tânăr la ora decesului!

(FOTO 1: ÎN 1990, ÎMPREUNĂ CU CÂŢIVA NEBUNI, DUPĂ MODELUL PIEŢEI UNIVERSITĂŢII, AM DEMARCAT CENTRUL CLUJULUI DE COMUNISM.

Ei, bine, situaţia s-a desfăşurat în felul următor: la sediul de pe Pavlov se instaurase de mai demult o echipă tânără, compusă în special din membri ai famigliei, dar şi din acoliţi ai ei, oameni de încredere, deveniţi parteneri de afaceri şi de chefuri! Ei erau însuşi partidul! Cu toţii tineri, bărbaţi şi femei, iar sediul – cu prelungirea lui, barul de la subsol – devenise un mirific loc pentru crâncene întâmplări lumeşti.
Ei, bine, să încep relatarea faptelor: cu ocazia alegerilor prezidenţiale din 2000, când a câştigat din nou Iliescu, dacă nu mă înşel, se organizase – aşa cum se obişnuişte la partidele politice –

FOTO 2: ÎN ACEEAŞI PERIOADĂ ŞI ACEEAŞI PIAŢĂ, CU REVOLUŢIONARUL ADEVĂRAT, NU FĂCUT, MIHAI HUREZEANU, MÂNCÂND LIBERTATE PE PÂINE!)

un program de permanenţă pentru membrii săi, prilej cu care aceştia să ţină legătura cu membrii aflaţi în secţiile de vot din teritoriu. În primul rând, vreau să menţionez că incidentul l-am aflat chiar de la victimă, la câteva zile după ce s-a petrecut, asta pentru că bietul bătrânel m-a căutat chiar la redacţia unde lucram pe atunci, chitit ca să consemnez incidentul. Mărturisesc, n-am făcut acest lucru pentru ca să nu lezez imaginea partidului pentru care alesesem să lupt, cu orice preţ, imediat după revoluţie – dar şi pentru că, după incidentele de la publicaţia PATRIA şi după sustragerea ajutoarelor, pe care vi le-am povestit în intervenţia anterioară, eram considerat deja un infiltrat, fiind înfierat peste tot, în cel mai tipic stil bolşevic, doar pentru că n-am făcut jocul famigliei…
Revenind la bătrânelul nostru, sfăt greco-catolic şi fost deţinut politic atâţia amar de ani, când l-am văzut m-am îngrozit: faţa îi era plină de vânătăi, iar sub ochi avea pungi violacee! Mi-a relatat următoarele: “Eram de serviciu la telefon şi – aşa cum e normal – mi-am luat în serios datoria de a ţine legătura cu teritoriul şi m-am prezentat, la ora schimbului, la sediul de pe Pavlov. Dar, acolo, surpriză: am tot sunat la uşă, minute în şir, şi nimeni nu mi-a deschis! Într-un târziu mi-a deschis un tânăr, mort de beat – şi-n spatele lui alţi băieţi şi fete, în aceeaşi stare – semn că toată noaptea acolo se desfăşurase o adevărată orgie. Supărat la culme, le-am spus să părăsească imediat sediul partidului fiindcă se întorc în mormânt Maniu şi toţi martirii noştri. La care, m-am trezit că tânărul respectiv ( n.n. – culmea, poliţist de profesie!) – mă ia la pumni şi mă face praf! Am ajuns acasă, cu chiu cu vai, am bolit în pat câteva zile, după care mi-am scos şi certificat medico-legal! Acuma am venit la dumneavoastră să vă povestesc ce mi s-a întâmplat şi să vă rog să arătaţi lumii întregi unde a ajuns partidul nostru!” I-am explicat – cu laşitate, mărturisesc – faptul că nu sunt eu cel mai potrivit pentru a face această dezvăluire, deoarece beneficiez de statutul de persona non grata şi orice reportaj pe această temă mi-ar conferi titlul de provocator pus să distrugă partidul! Dezamăgit, omul – cu o mimică de parcă o întreagă lumea s-ar fi prăbuşit pe capul lui – m-a fulgerat cu privirea şi s-a retras împleticindu-se. Fusesem ultima lui speranţă şi l-am dezamăgit. Recunosc, am făcut-o din spirit de conservare, pentru că atacurile acoliţilor famigliei îmi aduseseră destule prejudicii morale de-a lungul anilor. Dar nu şi ale adevăraţilor ţărănişti, cum a fost cazul Dr. Bogdan Cerghizan, nepotul lui Ion Raţiu, fost prefect al Clujului, cel care m-a premiat cu Premiul pentru Democraţie ION RAŢIU, premiu pe care partidul îl instaurase prin 2015! Iar acum, pentru că au trecut atâţia ani de la acest incident, când PNŢ -CD nici nu mai există – de ce să n-o fac? Plus că am o datorie morală pentru bietul fruntaş ţărănist, pe care l-am dezamăgit profund când mi-a cerut ajutorul…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *