Sari la bara de unelte

”FABRIKA” ( zona vest)-partea I

By Alex Oprea

Despre activitatea secretarului de stat de la Revoluționari , în planul efectelor asupra celor ce în 89 și-au sacrificat cel puțin propria liniște pentru libertatea comună, nu se poate spune decât că este nulă. Nu doar a sa, a celui care vremelnic azi conduce destinele instituției dedicate, ci a tuturor celor ce l-au precedat.

Legislația în materie , aparent stufoasă, doar aparent, nu este aplicată și de fapt nu a fost niciodată aplicată așa cum se cuvine, în spiritul și litera ei. Scopurile acestor ”bâlbâieli” pentru a crea ”nebuloase” în jurul legislației sunt extrem de clare. (Totul în detrimentul adevăraților luptători din 89, CARE ȘI AZI ÎȘI CAUTĂ DREPTURILE PRIN INSTANȚE, sau au drepturile ciuntite de tot felul de OUG-uri pesediste). Crearea unor mase de manevră electorale, de regulă pentru urmașul PCR, anume PSD dar și pentru camarila băsistă, numită pompos PDL, astăzi regăsibilă in integrum la PNL. Al doilea scop a fost în mod cert îmbogățirea fără just temei a unora, de regulă așa zișii ”fruntași” postevenimente ai revoluționarilor. Culmea este că prea puțini ”fruntași” sau ”lideri” se ridică prin prisma faptelor lor din decembrie 89 la nivelul minim al cerințelor legislației în materie. Poate de aia s-au și făcut ”lideri”, ca să scape de întrebări incomode, de furcile criteriilor legii, chiar și de brațul legii penale.

La început, prin anii 90, acești ”lideri” au fost numiți de către organele ”de partid și de stat” conduse de prosovieticul Ion Iliescu. Au fost, de-a lungul timpului impuși, acreditați și creditați. Totul s-a bazat pe crearea de confuzie, uitare, mistificare istorică. Așa cum se explică în manualele de tip KGB. Ad literam! Astfel, ”creațiile” numite lideri de revoluționari sunt regăsibile și astăzi, aproape în aceeași formulă tot ca lideri…Președinți de asociații aleși pe viață, lideri de uniuni de asociații de revoluționari, lideri de diferite structuri gen sindicate și așa mai departe. De remarcat e faptul că majoritatea acestor lideri este una agramată, incultă și foarte gălăgioasă. Așa cum de fapt erau, pe vremea comuniștilor liderii de organizații PCR! (nu testul covid, ci partidul!).

Gruparea a reușit să-și concentreze în jur toate meritele,drepturile,expunerea mediatică devenind astfel un fel de structură monopolistă la care, dacă erai un revoluționar de rând, trebuia să te căciulești pentru a-i intra în grații și a-ți obține ceea ce legal ți s-ar fi cuvenit de drept, fără nici un fel de intermediere sau mijlocire, între tine și autoritatea statală. Ei au impus reguli, cutume, practici ce excedau de fapt legislația. Adică,mai simplu, preluaseră controlul a tot ce mișcă în materie de revoluție și revoluționari. Culmea, această grupare este de fapt cea care, în mare parte, nu a avut nici un merit în 1989, ci dimpotrivă. Oameni proveniți din zone dubioase ale societății comuniste, informatori ai miliției ( ăștia nu apar în dosarele CNSAS!), ai securității dar care chipurile nu au făcut poliție politică ( cazul preotului Streza prezentat pe acest sait este edificator) ”ciurucuri” de partid sau activiști ai UTC, oameni care în viața lor au fost mereu obedienți față de orice putere, bună sau rea. Lideri făcuți, nu aleși, nu remarcați pentru cultura lor, pentru meritele lor în activitatea profesională, pentru meritele lor din 1989, pentru carismă. Dacă vă uitați la moacele lor, toți, sau mai exact aproape arată precum niște inși strâmbați de întrebarea :”Oare ce caut eu pe lumea asta?” Oameni pentru acre a respira și a gândi în același timp reprezintă un efort supraomenesc, unii chiar fiind convinși că un asemenea efort e un act de eroism cotidian.

ZONA VEST

Luăm câteva exemple nominale, ca să nu creadă cititorul că mă ascund după cuvinte?! Ok..

Păi Dumitru Alexa, de la Reșița de exemplu. Acest personaj, care nu are nici o treabă cu Revoluția din 89, el neștiind nici măcar în ce an exact a avut loc Revolutia din 89, are exact atâta pregătire educațională precum avionul. Două clase, deși el are impresia că trăiește la clasa business. Supraponderal,negru…dar nu de furie, mincinos, are de 30 de ani în subordine o asociație în mare majoritate formată din ”făcături” revoluționare. Pentru că cei adevărați și corecți din acel oraș nu vor să aibă de-a face cu acest grup. E drept, mult mai puțini la număr decât cei fabricați și ”umpluți” de fapte prin dosarele lor fabricate, fapte despre care ei habar nu au că le-au făcut în 89.

Irinel Struță, alt supraponderal, care deși a fost un luptător autentic în 89 la Reșița, s-a vândut repede PSD-ului, mă rog, PDSR-ului, fiind și el nevoit să creeze o masă de votanți pentru partid. Și a creat-o și el, cu personaje dubioase, militieni, securiști, creând o altă asociație dubioasă. Și dacă tot i-a creat pe ăștia, de ce să nu o fi făcut pe bani? Astfel, Struță a devenit un om de bază în partidul fost comunist local, dar cu ”pile” sus. Totuși Irinel poate rosti corect ”mama are mere” ,dacă i se explică bine conținutul propoziției.

Mihai Orbulescu, un fel de falangă a maimultponderalului Alexa, mincinos notoriu, care mai de curând îi aburea pe ”adepții” lui că merge la București să rezolve nu știu ce ( sau știu!) cauză a Reșiței în Camera de Consiliu a ICCJ. Sigur că a strâns bani de drum de la proștii lui, așa cum dealtfel a făcut mereu când rămânea în pană de bani. La București aproape de fiecare dată nu ajungea, dar stătea ascuns de ochii reșițenilor câteva zile, apoi reapărea, turnându-le minciuni. Ca la ”bombardieri” și ”spartacuși”.  Apropos de mersul la București invocat de el acum 2 săptămâni…Oare cum o fi reușit pe pandemia asta? Să fi lucrat ICCJ în mod special doar pentru el? Dar ce o fi trecut în declarația pe proprie răspundere de a putut pleca din oraș?

Ceea ce însă mi se pare mai grav e faptul că există persoane, membrii ai grupărilor acestor indivizi care îi cred și-i venerează. Cât de incult și de idiot să fii ca să te lași condus de niște semianalfabeți sau chiar analfabeți? Sau…accepți asta fiindcă de fapt prin ei ți-ai obținut drepturi nemuncite? Cert este că la Reșița, când se adună ”revoluționarii! pe la comemorări și încerci să filmezi treaba, se ”întunericește” imaginea rău de tot. Revoluționarii adevărați din Reșița însă, nu mai au loc…Ei au renunțat demult să mai vină la asemenea ”întâlniri”, fiindcă nu vor să fie asociați cu personajele de mai sus sau…din imaginea ”întunericită”. Ei își comemorează eroii separat, în liniște, se mai întâlnesc la câte o terasă și își deapănă amintirile. Vocile lor nu se aud, nimeni nu îi întreabă nimic, fiindcă gălăgia impostorilor e mult prea mare…DAR EI SUNT ADEVĂRAȚII, acolo este de fapt adevărul lui 89 de la Reșița…

Un alt personaj, la fel de ”bombardier” este , celebrul deja Balint Petrică Dorin, ”supranumit” BD.( AICI GĂSIȚI O ULTIMĂ ISPRAVĂ A ”BOMBARDIERULUI” https://evz.ro/exclusiv-falsificatorii-transoceanici-de-la-secretariatul-pentru-revolutionari-au-trimis-falsuri-si-la-presedintie.html) Tot din zonă, cumva, adică din Lugoj. Lugojul este cumva , în contextul lui 89, o prelungire a Timișoarei, ieșită atunci de sub prizonieratul comunist datorită unor oameni curajoși, care și-au asumat moartea dar în același timp și posibila libertate….Fiindcă pentru cei ieșiți atunci, moartea părea mai posibilă decât victoria spre libertate. Cu toate acestea, acest Balint- ”bombardierul spartacusian” interlop notoriu în zonă, s-a cocoțat tot cu sprijin PSD ( ce altceva decât o adunare de interlopi ar putea fi PSD?) în fruntea unei grupări de revoluționari, numită ”Asociația 21 decembrie Lugoj”. Nu însă și pe acte, fiindcă asociația condusă de acest BD, nu a existat niciodată pe acte, fiind una fantomă. Problema gravă este că prin această ”asociație” s-au ”creat” tot felul de revoluționari unii pe bune, alții…pe ”nebune”. S-au învârtit în jurul acestui personaj milioane de euro, bani negri, atât pentru el cât și pentru PSD. El însuși un impostor al lui 1989, deținător al unui certificat de ”reținut” și încasând îndemnizație aferentă, obținând terenuri, spații comerciale, facilități de tot felul pe această calitate, falsă, așa cum dealtfel chiar instanțele au stabilit. Apropos, el a fost reținut totuși în perioada lui 89, dar fiindcă își bătea tatăl…făcând scandal în blocul în care locuia…Culmea, gruparea Balint a fost recunoscută prin semnătură cum că ar fi legal constituită de cine credeți? Actualul secretar de stat Fesan Puiu, însă în primul său mandat. Liberalul Fesan, în primul mandat, prin semnătura sa îi dă gir interlopului PSD să avizeze el , prin asociația sa inexistentă, cine să primească și cine nu certificat de revoluționar. Adică, FABRIKA de bani, și alte beneficii tocmai se născuse la Lugoj prin acea semnătură! Banii fiind negri, ca și personajul producător… Repede ”bombardierul” de Lugoj și-a găsit adepți printre ”făcăturile revoluționare”, și pur și simplu au acaparat mișcarea revoluționară din zonă. Cei din Reșița i-au devenit cumva subordonați, dar nici cei din Timișoara nu au rămas ”străini de cauză”. De, acolo Ilie Sârbu, trăgea sforile la greu, fiindcă după ce închisese porțile Catedralei din Timișoara astfel încât mulți tineri care doreau să se adăpostească acolo de gloanțe au devenit cenușă , il regăsim pe popă cu terenuri obținute de la ”revoluționarii lui BD” pe la ieșirea din Lugoj. Clar că acest BD și socrul lui Ponta și-au dat la un moment dat mâna. Adică ”revoluționarul” cu ”împușcătorul”….sau cu bănuitul , ca să fiu mai ”politically corect”. Povestea acestui BD se poate citi în multele scrieri ale mele, dovedite cu documente, în multele interceptări telefonice pe care le-am făcut publice, dar, din păcate și în multele dosare penale pe care procurorii le tot mazilesc și nu știu de ce…Sau știu…De exemplu, BD avea un bar de curve, numit Monalisa. Undeva în gara din Lugoj…Multe ”fețe” de demnitar s-au dus pe acolo la câte un ”dans în poală”. Ce să vezi…sunt filmați…și interlopul face ce știe cu aceste filmări.  ”Cuplajele” lui cu mafia de la Reșița, din Timișoara, apoi prieteniile lui cu Ponta, Dragnea, Boldea ( primarul pesedist in Lugoj, dealtfel un cretin), Laurențiu Coca ( senator PSD devenit la un moment dat secretar de stat la revoluționari, sprijinit în campaniile sale din Vâlcea de acest ”spartacus”) sunt de notorietate. De unde vine însă acest BD? Simplu, este copilul de casă a lui Ion Iliescu, și el un personaj ”întunericit” despre a cărui mamă naturală nu știm sigur dacă o chema sau nu Cioabă.

Despre toate acestea știe , dar se face că nu știe, actualul secretar de stat de la revoluționari, Puiu Nicolae Fesan. Liberal, sau mai exact vicepreședinte la PNL Sibiu. Are documentele pe masă, cum dealtfel le-au avut și predecesorii lui: Coca Laurențiu, Sorin Meșter, Adrian Sanda… La primii era cumva de înțeles, proveneau de la PSD-ul bolșevic. Nu au luat nici o măsură împotriva ăstora, ba mai mult, l-au protejat la greu pe acest Balint. Unul dintre ei chiar l-a adus pe ”bombardierul de Lugoj” în instituția pe care o conducea. Vorbesc de Coca Laurențiu. Meșter se uita în partea opusă când venea vorba de BD, iar Sanda va face pușcărie pentru că ”l-a servit obedient” pe BD!. Fesan?! El spune peste tot că nu îl cunoaște pe Balint de la Lugoj! Oare nu il cunoștea nici când i-a dat semnătura cum că asociația lui fantomă este legal constituită, deși Statul Român avea altă părere? E ca și cum te-ai face că nu ai auzit de COVID 19!

Va urma

P.S. Sigur că personajele ce constituie subiectele articolelor mele vor trece la amenințări, la discreditări, la atacuri chiar. Ei au bani, pile, putere, dar linie pe cărțile lor de muncă, în cea mai mare parte. Oameni care s-au îmbogățit fără să producă altceva decât material fecal prin transformarea mâncării… Transformatoare…adică. Însă fiți siguri că cei care cu adevărat au obținut victoria din 1989, chiar dacă tac, se vor regăsi aici și în ceea ce va urma. Nu-mi trimiteți mesaje de genul: ”Dar cu Starcz, Costin, Maior CE FACI, DE CE NU SPUI DESPRE EI?” Fiți siguri ca vine și rândul lor! Ceea ce e de remarcat….e proveniența lor: PSD. Sunt convins că dacă ești fost revoluționar, cinstit, care îți meriți drepturile, nu ai cum fii pesedist. Fiindcă în 89 s-a ieșit exact împotriva practicilor de tip PSD.

 

One thought on “”FABRIKA” ( zona vest)-partea I

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *