Proiectul de OM

Posted on Updated on

Un foarte bun specialist și prieten de-al nostru a trimis un răspuns reprezentantului ministerului mediului, referitor la ordinul ministerial prin care se propune împușcarea a 1691 de animale sălbatice strict protejate. IRD achesează la cele spuse de prietenul nostru Leo Stelea, căruia îi mulțumim pentru inițiativă și curaj.

Stimate Domnule Manta,

În calitatea mea de biolog pot să vă spun ca animalele din speciile respective prezintă o activitate cerebrală similară cu a omului. Cu alte cuvinte, ele simt la fel ca noi.

Gândiți-vă cum vă veți simți dacă veți fi împușcat și în ce chinuri vă veți petrece ultimele clipe, minute sau chiar ore. Prin aceste traume de nedescris vor trece animalele respective dacă dumneavoastră veți avea solipsism de specie. Știți ce este solipsismul? Este ideea greșită că numai tu ești cu adevărat real, numai tu gândești și simți, iar restul ființelor sunt un fel de lucruri. Ei bine, asta fac mulți dintre noi cu animalele non-umane.

Mă opun cu toată puterea tratamentului chinuitor și distructiv aplicat atât celor din specia noastră, cât și a animalelor non-umane. Mă opun vehement derogărilor. Înțeleg că există rațiuni economice (pagube) pentru speciile lup și urs, dar pisica și râsul nu au făcut pagube, deci nu ar trebui sub nici o formă să se afle pe listele morții. Toate carnivorele au un rol deosebit de important în ecosisteme. Lăsați-le să-și facă treaba, iar dacă sunt prea multe, instalați garduri electrice. De restul se va ocupa selecția naturală, așa cum a făcut-o milioane de ani până acum.

Cât despre banii încasați din vânătoare, banii de trofeu, aceștia sunt echivalentul celor 30 de arginți obținuți prin vânzarea unor suflete nevinovate, pe care nimic nu le va mai aduce înapoi. Repet, animalele nu sunt lucruri de vânzare, sunt ființe conștiente a căror suferință este doar satisfacția „psihopaților” umani.

L. Stelea

Vineri Ministerul Mediului va decide soarta acestor animale. Ultima lor șansă stă în fiecare scrisoare trimisă așa că nu lăsa pe maine ce poți face azi. Semnează Petiția și/sau trimite mesajul tău reprezentantului ministerului mediului:

srp@mmediu.ro
nicolae.manta@mmediu.ro
telefon 021 4089543

532258_6a1497c3c1f156f56d27749ed7c9d6ff_large

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s